În legătură cu unele informații apărute în mass-media cu privire la presupusa suspiciune de abuz în serviciu a domnului Ducu Bertzi, facem următoarele precizări:
În calitate de membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), domnul Ducu Bertzi a fost prezent astăzi, 23.07.2015, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contextul s-a datorat faptului că întreg Consiliul de Administrație al SRR, numit în 2010, este audiat în dosarul 664/P/2013 cu privire la modul de înființare, în 2011, a Radio Chișinău, de către SRR împreună cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, condus în acea perioadă de domnul Eugen Tomac.
Audierile de la Parchetul General se află în curs și deocamdată nu putem face alte declarații.
Cu toate acestea, domnul Ducu Bertzi, exprimându-și încă o dată deplina încredere în organele de urmărire penală și respectând secretul urmăririi penale, se vede, totuși, obligat de avalanșa de informații privind audierea sa, să reafirme public faptul că, la vremea respectivă, s-a opus, în cadrul Consiliului de Administrație al SRR - prin luări de poziție și vot – modului de implementare a proiectului deschiderii la Chișinău a postului de radio în cauză.
Avocat Diana Dragomir