Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis vineri, 10 octombrie, cererea de revizuire formulată de domnul doctor Mircea Mateescu împotriva deciziei ICCJ din iunie 2009. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție obligă Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România să-l înscrie pe domnul doctor Mircea Mateescu în Tabloul Avocaților.
“La acest moment la care a fost lămurită definitiv problema incompatibilității profesiei de avocat cu cea de medic de către Curtea Europeană, Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, așa cum au decis deja, urmează să respecte atât hotărârea CEDO, cât și hotărârea ICCJ și să permită domnului doctor Mircea Mateescu să profeseze și ca avocat, de îndată ce domnia sa va parcurge formalitățile pentru înscrierea în Tablou și va depune jurământul profesional”, a explicat doamna avocat Diana-Elena Dragomir, fondator, DIANA DRAGOMIR ȘI ASOCIAȚII.
“Este dreptul oricărei persoane de a avea acces la profesia de avocat, chiar dacă în acest moment conținutul Legii avocaturii nu a fost încă modificat corespunzător criteriilor de calitate legislativă impuse de Curtea Europeană. Determinarea domnului doctor Mircea Mateescu de a folosi experiența profesională considerabilă pe care a acumulat-o ca medic, în avocatură, în cazuri de malpraxis, conduce în final, prin hotararea CEDO din Cauza Mateescu împotriva României la modificarea legislației naționale în materia profesiilor liberale și la înlăturarea condiționărilor privind accesul la o profesie liberală”, a completat doamna avocat Diana-Elena Dragomir.
În esență, domnul doctor Mircea Mateescu s-a plâns Curții Europene cu privire la refuzul autorităților Statului Român de a-i permite să practice în același timp avocatura și medicina. Acesta a susținut în fața Instanței de la Strasbourg, prin avocatul său, doamna Diana-Elena Dragomir, că se încalcă dispozițiile Convenției Europene fiind obligat să aleagă între practicarea uneia dintre cele două profesii liberale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că autoritățile Statului Român au încălcat Articolul 8 din Convenția Europeană atunci cand i-au interzis domnului doctor Mircea Mateescu să rămănă în Barou și să practice avocatura, daca nu renuntă la practicarea medicinei.
Astfel, pe 14 ianuarie 2014, Curtea Europeană de la Strasbourg (CEDO) a hotărât, printr-o premieră juridică europeană, în Cauza Mateescu v. România, că practicarea profesiei de avocat nu este incompatibilă cu practicarea profesiei de medic. Ca urmare a acestei condamnări, Statul Român trebuie să își schimbe legislația astfel încât să permită practicarea, simultan, a profesiei de medic și a celei de avocat, pentru a nu atrage noi condamnări ale CEDO pentru nerespectarea dispozițiilor Convenției Europene.