Întâlnirea cu Doamna avocat Diana-Elena Dragomir a fost providențială pentru mine. Eram la începutul unui drum nou, necunoscut și încercam să mă apăr de noroaiele aruncate asupra-mi de ”baieti” cu știință multă în acest sens. Aveam de ales între case de avocatură de renume, care își oferiseră serviciile dezinteresat, doar în ideea de a-mi apăra prestigiul, și o avocată eminentă dar mult mai discretă, ce-i drept cu un CV impresionant, Diana-Elena Dragomir și echipa sa de specialiști. Sincer, pe mine m-a cucerit prin modul cum a pus problema, cu zâmbetul pe față, pozitiv, ca și cum totul era deja reparat.
Apoi am cunoscut-o mult mai bine. Întotdeauna foarte atentă la toate micile detalii, m-a ascultat și m-a reîntrebat de zeci de ori până când a lămurit, rând pe rând, fiecare element. Pe parcursul proceselor a folosit cu mare atenție toate punctele tari, fiecare detaliu și a anulat pas cu pas toată construcția mincinoasă ridicată împotriva mea. Fiind o luptătoare înnăscută, nu a cedat nici o clipă și nu a greșit nici un pas în construcția apărării. Stilul minuțios de lucru, în care nu uita nici cel mai mic amănunt, m-a ajutat fantastic.
Când am câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce pierdusem la Curtea de Apel București, sincer, eu nici nu mai credeam! Modul în care mi-a susținut cauza în fața magistraților de la Înalta Curte a fost determinant în luarea unei decizii irevocabile în favoarea mea și pentru repararea unei nedreptăți pe cale să se înfăptuiască. De aceea folosesc acum prilejul de a-i mulțumi public pentru felul în care își exercită meseria de apărător.
Felicitari, Doamnă avocat, Diana-Elena Dragomir, și mii de mulțumiri!
Ducu Bertzi