Medicina şi avocatura pot fi practicate în acelaşi timp.
Marți, 14 ianuarie 2014, Curtea Europeană de la Strasbourg (CEDO) a hotărât, printr-o premieră juridică europeană, în cauza Mateescu v. România, că practicarea profesiei de avocat nu este incompatibilă cu practicarea profesiei de medic.
În esenţă, domnul doctor Mircea Mateescu s-a plâns Curţii Europene cu privire la refuzul autorităţilor Statului Român de a-i permite să practice în acelaşi timp avocatura şi medicina, susţinând în faţa Instanţei de la Strasbourg, prin avocatul său, doamna Diana-Elena Dragomir, că se încalcă dispoziţiile Convenţiei Europene întrucat este obligat să aleagă între practicarea uneia dintre cele două profesii liberale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că autorităţile Statului Român au încălcat Articolul 8 din Convenţia Europeană atunci cand i-au interzis domnului doctor Mircea Mateescu să intre în Barou şi să practice avocatura, fiind în acelaşi timp şi medic şi avocat.
Urmare a acestei condamnări, Statul Român trebuie să îşi schimbe legislaţia astfel încât să permită practicarea, simultan, a profesiei de medic şi a celei de avocat, pentru a nu atrage noi condamnări ale CEDO pentru nerespectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene.
Avocat Diana Elena Dragomir