Temei – jurisprudenta CEDO, Art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie
In repararea unui abuz savarsit de regimul comunist, Prefectura Municipiului Bucuresti a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantilor, asupra unui teren, liber de orice sarcini, situat in zona centrala a municipiul Bucuresti.
La un moment dat, reclamantii au constatat ca terenul proprietatea acestora a fost ingradit printr-un gard metalic de catre Ministrul Culturii si Patrimoniului National, fiind, in fapt, destinat in intregime investitiei “Biblioteca Nationala”.
In aceste conditii, reclamantii au formulat o cerere prin care au solicitat instantei de judecata, Tribunalul Bucuresti, sa oblige paratii, Biblioteca Nationala si Ministerul Culturii si Patrimoniului National, sa le predea terenul si sa desfiinteze gardul ridicat pe proprietatea acestora.
Printr-o decizie definitiva si irevocabila, instanta de judecata a respins cererea, apreciind ca reclamantii : « [...] au posibilitatea eventual sa formuleze o actiune prin care sa solicite eventualele despagubiri pe dreptul comun, intrucat asa cum s-a precizat nu sunt aplicabile dispozitiile art. 119 din Legea nr. 18/1991 »
Reclamantii au apelat la doamna avocat Diana-Elena Dragomir pentru a-i ajuta sa sesizeze Curtea Europeana a Drepturilor Omului si pentru a-i reprezenta in procedura in fata Instantei de la Strasbourg.
Astfel, la data de 04 august 2008, invocand incalcarea Articolul 6 din Conventia Europeana (dreptul la un proces echitabil) si Articolul 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (dreptul de proprietate), reclamantii s-au plans Curtii Europene a Drepturilor Omului de faptul ca Statul Roman i-a deposedat, din nou, de bunul asupra caruia le-a reconstituit dreptul de proprietate, fara a li se acorda o despagubire pentru aceasta expropriere de facto.
Prin scrisoarea Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 2 iunie 2009, Instanta Europeana a invitat reclamantii sa precizeze: „[...] daca ati solicitat acordarea de despagubiri pe calea dreptului comun, asa cum vi s-a indicat prin hotararile judecatoresti interne”.
Urmand strategia decisa impreuna cu avocatul lor, doamna Diana-Elena Dragomir, reclamantii aveau inregistrata deja, pendinte pe rolul Tribunalului Bucuresti, o actiune in pretentii, formulata pe calea dreptului comun si avand ca temei jurisprudenta CEDO.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a informat reclamantii ca, inainte de a lua o decizie in cauza Dragne impotriva Romaniei, va asteapta ca instantele nationale sa se pronunte cu privire la aceasta cerere de despagubiri, formulata pe calea dreptului comun si intemeiata pe jurisprudenta Curtii Europene in aceasta materie.
Solutionand cauza dedusa judecatii, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a Civila, a pronuntat Sentinta Civila nr. 390 din data de 15 martie 2010, prin care « a respins actiunea precizata si formulata de reclamanti […] ca neintemeiata» cu motivarea ca :
« nu se pune problema vreunei noi exproprieri nici macar in fapt a reclamantilor, deoarece s-ar ajunge la situatia ca ei sa beneficieze de o dubla reparatie de catre stat a prejudiciului suferit prin deposedarea acestora anterior anului 1990, reparatie care s-a produs deja prin reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea lor in temeiul Legii Fondului Funciar nr. 18/1991. In conditiile in care, asa cum pretind acestia, exista o situatie de ocupare de catre o terta persoana a terenurilor proprietatea reclamantilor si pentru ca au si fost pusi in posesie, fiind astfel impiedicati in exercitarea atributiilor dreptului de proprietate de catre aceea persoana, reclamantii au la indemana calea actiunii in realizarea acestui drept. »
Impotriva Sentintei Civile nr. 390 din data de 15 martie 2010, reclamantii au formulat apel, dosarul fiind inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a Civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale.
Prin Decizia Civila nr. 119 din data de 08.11.2011, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a Civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, instanta de apel a dispus:
“Admite apelurile formulate de apelantii-reclamanti D.M. si D.F. [...] impotriva sentintei civile nr. 390 din data de 15 martie 2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a lll-a Civila, in dosarul nr.20742/3/2009.[...].
Schimba, in parte, sentinta apelata, in sensul ca:
Admite, in parte, actiunea.
Obliga paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata in favoarea reclamantilor a unei despagubiri in suma de (...) lei.
Pastreaza dispozitia sentintei privind respingerea cererii fata de Ministerul Culturii.
Obliga paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice sa plateasca apelantilor D.M. si D.F. suma de (....) cheltuieli de judecata (...).”
In motivarea solutiei pronuntata, Curtea de Apel Bucuresti a aratat ca pretentiile apelantilor trebuie analizate si din perspectiva privarii de proprietate, astfel cum este reglementata de art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 aditonal la Conventie, protectie care ar fi iluzorie si ineficienta in absenta unei juste despagubiri.
Decizia Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a Civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, a ramas definitiva si irevocabila prin respingerea, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, a recursului formulat de catre Statul Roman.
