Sună: (+4) 074.488.88.96
(+4) 075.265.76.23

Litigii

     Experimentaţi practicieni în dreptul naţional, DIANA DRAGOMIR ȘI ASOCIAȚII oferă servicii de avocatură, atât în procese civile, cât şi în procese penale, în toate fazele procesuale şi la nivelul tuturor instanţelor de judecată: Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de la Strasbourg.

     De mulţi ani, ne reprezentăm cu succes clienţii, societăţi comerciale, persoane fizice, asociaţii, fundaţii, agenţii şi grupuri de particulari în:

     Soluţionarea diferendelor:

  • consultanţă juridică cu privire la strategiile de abordare a diferendelor, consilierea clientului în privinţa oportunităţii de a demara o acţiune în justiţie, evaluarea  costurilor şi a şanselor de succes, alegerea celui mai eficient mod de soluţionare a diferendului;
  • consultanţă şi asistenţă juridică în faza prelitigioasă, evaluarea probelor, asistenţă juridică şi reprezentare în proceduri de asigurare dovezi, administrare de expertize extrajudiciare, etc.;
  • servicii de mediere, negociere şi asistenţă în încheierea de tranzacţii;
  • redactarea tuturor înscrisurilor şi actelor pe care le implică diferendul;
  • elaborarea de strategii juridice pentru evitarea celor mai des întâlnite litigii în activitatea clientului.

     Litigii civile și comerciale:

  • asistență juridică și reprezentare pe parcursul tuturor fazelor procedurale, inclusiv în faza concilierii prealabile, în toate ariile de interes civil şi comercial, în conflictele apărute în urma încheierii unor acorduri civile şi comerciale, a unor acorduri de asigurare, în cauze ce țin de responsabilitatea creditorului, de relația cu băncile, în cauze privind contracte de vânzare-cumpărare, ipotecă, garanție, calitatea produselor, imobiliare, carte funciară, etc.

     Contencios administrativ:

  • evaluarea diverselor acte şi înscrisuri din perspectiva respectării normelor administrative;
  • analiza poziţiei autorităţii administrative faţă de client în cazuri precum: refuzul de a emite autorizaţii, aprobări, permise etc. sau lipsa unui răspuns la o cerere înregistrată,  în vederea găsirii celei mai bune şi eficiente soluţii de rezolvare a respectivei situaţii;
  • asistenţă şi reprezentare în faza actelor premergătoare, redactarea tuturor înscrisurilor necesare, precum şi a acţiunilor în justiţie, consiliere, asistenţă şi reprezentare de-a lungul tuturor fazelor procesuale în faţa instanţelor de contencios administrativ.

     Conflicte corporate & business:

  • identificarea celor mai potrivite soluții în rezolvarea conflictelor din cadrul corporaţiilor; asistență juridică și reprezentare de-a lungul tuturor fazelor procedurale în soluționarea disputelor, inclusiv în litigii între acționari, protejarea drepturilor asociaţilor minoritari, introducerea de cereri în anularea înregistrărilor în registrul comerțului, etc.

     Proceduri A.N.R.P. şi C.N.C.I.:

  • asistență juridică și reprezentare, în faţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, precum şi în faţa oricăror autorităţi şi instanţe de judecată competente, în vederea recunoașterii drepturilor la despăgubiri stabilite prin legislația în vigoare, pentru dosarele constituite în temeiul Legii 10/2001 şi Legii 18/1991;
  • consiliere şi reprezentare pe tot parcursul procedurii judiciare, în vederea obţinerii deciziei de restituire în natură sau de acordare a măsurilor compensatorii, în condiţiile legii;

     Proceduri în temeiul Decretul-Lege nr. 118/1990:

  • analiză documente din perspectiva posibilităţii obţinerii drepturilor recunoscute de Decretul-Lege nr. 118/1990 pentru persoanele persecutate din motive politice, deportate în străinătate ori constituite în prizonieri;
  • asistenţă juridică şi reprezentare în faţa Agenţiei de plăţi şi inspecţie socială precum şi în faţa oricăror autorităţi/instituţii publice pentru obţinerea de înscrisuri şi informaţii în scopul dovedirii drepturilor recunoscute de Decretul-Lege nr. 118/1990;
  • asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţei de judecată în litigii având ca obiect contestaţie impotriva deciziei emise de Agenţia de plăţi şi inspecţie socială.

     Recuperare de creanţe:

  • consultanţă juridică cu privire la modalităţile de recuperare a debitelor; evaluarea şanselor de recuperare, alegerea strategiei de abordare a recuperării, evaluarea costurilor de recuperare, precum şi asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor în acţiunile de drept comun ori speciale pentru recuperarea debitelor din domenii variate de drept;

     Recuperarea prejudiciului:

  • asistenţă şi reprezentare în cauze privind recuperarea prejudiciilor suferite, inclusiv a prejudiciului adus prin afectarea reputației sau a imaginii, defăimare în media, etc.

     Executare silită:

  • asistenţă juridică şi reprezentare în toate procedurile de executare silită, consiliere în alegerea executorilor judecătoreşti, participarea alături de executor la desfăşurarea procedurilor de executare silită mobiliară ori imobiliară;
  • asistenţă juridică şi reprezentare în contestaţii la executare, validare poprire şi în orice acţiune judiciară în legatură cu executarea silită;
  • asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor de judecată pentru recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate;

     Litigii penale:

  • asistență juridică și reprezentare în cadrul diverselor proceduri penale în fața poliției   și a parchetului.

     Asigurări:

  • evaluarea poliței de asigurare a clientului și a evoluției acesteia în timp, precum și a cazurilor în care se pot cere despăgubiri; consilierea, asistarea şi reprezentarea clientului în demersurile necesare obținerii unei soluții rezonabile; pregătirea și introducerea cererilor de despăgubire, etc.

     Proprietate intelectuală:

  • asistență juridică și reprezentare în vederea protecției drepturilor de autor şi proprietate intelectuală.

     Litigii de muncă :

  • asistență juridică şi reprezentare în conflicte legate de drepturi, obligaţii și interese, la locul de muncă, concedieri, conflicte între angajați și angajator, etc.

     Familie:

  • asistență juridică și reprezentare în cauze care privesc relaţiile de familie, inclusiv desfacerea căsătoriei, custodie, partaj, etc.