Sună: (+4) 074.488.88.96
(+4) 075.265.76.23

Suntem Avocati

     DIANA DRAGOMIR ȘI ASOCIAȚII este formată dintr-o echipă de avocaţi şi experţi, specializaţi la Strasbourg, Oxford şi Bruxelles în practica şi procedura Curţii Europene, mediere şi penal, precum şi din experimentaţi practicieni în Dreptul naţional. Profesioniştii nostri, avocaţi şi experţi, oferă servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare la nivelul întregului sistem juridic, de la judecătorii până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională şi Curtea de la Strasbourg, precum şi în relaţia cu autorităţile naţionale în demersuri şi acţiuni privind protejarea şi valorificarea unei extinse arii de drepturi - drept civil, comercial, penal, recuperare creanţe, contencios-administrativ, drept imobiliar şi al construcţiilor, dreptul familiei, muncii, asigurări, executări silite, asociaţii şi fundaţii – grupate în jurul a şase directii.

      Noi vă oferim şi un « Avocat de familie » profesionist şi specializat în toate domeniile juridice în care Dvs. sau membrii familiei Dvs. aţi avea nevoie de consultanţă, asistenţă şi reprezentare, garantându-vă confidenţialitate deplină şi cea mai bună expertiză.

     Specialiştii de la DIANA DRAGOMIR ȘI ASOCIAȚII au o practică importantă în cauzele privind Convenţia de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii şi regimului străinilor, atât în Dreptul naţional cât şi în faţa Curţii Europene de la Strasbourg.

    De mai bine de un deceniu, ne reprezentăm cu succes clienţii în faţa Instanţei de la Strasbourg, CEDO, apărându-le drepturi şi libertăţi fundamentale, printre care dreptul de a fi judecat în mod echitabil, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil şi în libertate, dreptul la respectarea intimităţii şi vieţii de familie, dreptul de a avea acces, legături personale şi viaţă de familie cu propriul copil, dreptul la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, dreptul de proprietate, dreptul de a nu fi supus unor tratamente inumane şi degradante, dreptul la respectarea confidenţialității actelor din dosarul penal, în cadrul investigaţiilor, dreptul la respectarea vieţii private şi demnitate.

„Excelenţă în avocatură! ”